Magazinul online www.jazzboutique.ro acordă drept de retur în termen de maxim 14 zile calendaristice de la primirea produsului de către cumpărător.
Ordonanța de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative pentru transpunerea în legislația națională a Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor conferă consumatorilor anumite drepturi privind returul în contractele încheiate la distanță.
Cumpărătorul are dreptul să notifice în scris comerciantului că renunţă la cumpărare, fără penalităţi şi fără invocarea unui motiv și să returneze produsul/produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea lui/lor.
Cheltuielile directe de returnare a produselor sunt în sarcina cumpărătorului. Pentru exercitarea dreptului de denunţare unilaterală a contractului trebuie să ne informaţi în scris, prin completarea Formularului de Retur.
Jazz Boutique rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea clientului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile calendaristice de la data la care produsul a fost receptionat de Jazz Boutique și returul a fost acceptat.
Pentru a fi acceptat returul, produsele returnate trebuie să fie în aceeaşi stare în care au fost livrate. Clientul se obligă să returneze produsele cu toate accesoriile și documentele care le-au însoțit. Produsele nu trebuie să fie uzate, nu trebuie să prezinte zgârieturi sau pete. Produsele trebuie să aibă toate etichetele intacte, trebuie păstrată integritatea documentelor însoţitoare și să fie returnate în ambalajul original nedeteriorat, cutiile fiind considerate parte a produsului. Coletul trebuie să conţină şi Formularul de Retur completat cu toate informațiile necesare.
Returul cade în sarcina clientului, în privința costurilor directe. Jazz Boutique nu suportă costurile de retur și nici nu ridică produsele personal.
Pentru a putea soluţiona cât mai repede cererea dumneavoastră de restituire, vă recomandăm să rambursaţi produsele prin intermediul firmei de curierat cu care a fost livrat produsul. Nu se acceptă retur cu Poșta Română, deoarece aceasta nu livrează la adresa de destinație (door to door).
Cumpărătorul poate opta pentru înlocuirea produsului returnat cu un altul disponibil pe stoc. În cazul în care doriţi înlocuirea produsului returnat cu un altul disponibil pe stoc, cheltuielile cu returul vor fi suportate de dumneavoastră, ca şi client, iar cele cu livrarea noului produs vor fi suportate de către Jazz Boutique. Înlocuirea cu un produs cu o valoare mai mare presupune plata diferenţei prin ramburs la primirea coletului.
Rambursarea contravalorii produsului returnat se va face în cel mult 14 de zile calendaristice de la acceptarea returului prin transfer bancar în contul IBAN specificat în Formularul de Retur.
Dacă vi s-a livrat alt produs decât cel comandat sau un produs ce prezintă defecte, contactaţi echipa Jazz Boutique într-un interval de 3 zile la numărul de telefon 0752 858 479 sau prin e-mail la adresa office@jazzboutique.ro. Produsul va fi înlocuit cu unul nou sau banii vor fi rambursați în cel mai scurt timp. Costurile de retur şi de transport pentru produsul înlocuitor, dacă este cazul, sunt suportate de către Jazz Boutique.
Jazz Boutique nu este obligat să ramburseze costurile suplimentare în cazul în care clientul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de Jazz Boutique.
Pentru orice problemă întâmpinată, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la adresa office@jazzboutique.ro sau telefon 0752 858 479.